Ce facem dacă suntem victima antisemitismului, rasismului, xenofobiei și a faptelor motivate de ură

 

Ce facem dacă suntem victima antisemitismului, rasismului, xenofobiei și a faptelor motivate de ură

 

Gravitatea acestor manifestări poate varia de la incidente minore până la incidente grave care intră sub incidența legii penale.  

În România, începând cu anul 2000, a fost adoptată o legislație antidiscriminare care te protejează de efectele discriminării.

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare. Discriminarea îmbracă mai multe forme: discriminare directă, indirectă, multiplă, hărțuirea, victimizarea, dispoziția de a discrimina.

Organismul jurisdicțional căruia ne putem adresa în cazul în care suntem victima unei forme de discriminare este Consiliul Național pentruCombaterea Discriminării (CNCD).

CNCD autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care își desfășoară activitatea în domeniul discriminării. Este garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării. Monitorizează, mediază, investighează și sancționează faptele de discriminare. Soluțiile sale pot fi contestate în instanță.

Pentru a sesiza CNCD trebuie să depui o Petiție, în decurs de 1 an de la data la care ai fost victima unei fapte de discriminare sau de la data la care ai aflat de aceasta. Trebuie să ai cât mai multe date despre persoana care te-a discriminat, să ai dovezi. Nu ai nevoie de avocat pentru a depune o Petiție la CNCD.

– Petiția în care sesizezi fapta de discriminare a cărei victimă ai fost sau la care ai fost martor trebuie să conțină datele tale de identificare (nume, prenume), adresa de corespondență.

– În cuprinsul Petiției trebuie să expui detaliat faptele, împrejurările, data la care s-au întâmplat, martorii și dovezile pe care le ai.

– Trebuie să indici motivul pentru care consideri că ai fost discriminat sau ai asistat la o faptă de discriminare (de exemplu: etnia, naționalitatea, sexul, vârsta, orientarea sexuală etc.). Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, enumeră pe larg aceste motive).

– Trebuie să oferi cât mai multe date și informații despre persoana pe care o acuzi de discriminare: nume, prenume, adresă.

– Trebuie să prezinți și să trimiți/indici probele (dovezile) relevante pentru susținerea constatării faptelor de discriminare.

– Trebuie să semnezi Petiția chiar dacă o trimiți pe email pentru a atesta că îți însușești Petiția. Pentru mai multe detalii puteți consulta site-ul CNCD.

Procedura în cadrul CNCD presupune înregistrarea Petiției, citarea părților, audierea, deliberarea și redactarea și transmiterea hotărârii adoptate.

CNCD poate decide aplicarea unui avertisment în cazul faptelor de gravitate redusă și reprezintă o „atenționare verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.”

În cazul faptelor grave, CNCD sancționează cu amendă contravențională între 1.000 și 30.000 de lei o faptă discriminatorie împotriva unei persoane fizice, iar dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate, amenda poate avea o valoare între 2.000 și 100.000 de lei.

Constituie contravenție, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități şi legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

 

Infracțiunile motivate de ură. Ce putem face dacă suntem victima sau martorul unui astfel de incident în forma sa cea mai gravă?

 

* Campania Raportarea incidentelor antisemite, discriminatorii, xenofobe, radicalizate și motivate de ură  reprezintă o campanie de creștere a gradului de conștientizare, dezvoltată în scopul informării publicului și, în special a persoanelor aflate în situații vulnerabile, cu privire la instrumentele de raportare a incidentelor existente. Astfel, Guvernul României transpune acțiunea nr. A.6.3. Realizarea unor campanii de conștientizare și informare a persoanelor aflate în situații vulnerabile cu privire la instrumentele de raportare a incidentelor existente și, astfel, sprijină implementarea obiectivelor Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 540/2024.

Sari la conținut