Ziua Minorităților Naționale, 18 decembrie 2025, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Ziua Minorităților Naționale, 18 decembrie 2025, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

 

Departamentul pentru Relații Interetnice, în colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, a marcat joi, 18 decembrie 2025, Ziua Minorităților Naționale, printr-un amplu eveniment cultural dedicat diversității etnice și contribuției minorităților naționale la patrimoniul cultural al României.

Evenimentul, găzduit de Muzeul Național al Satului, a reunit reprezentanți ai organizațiilor minorităților naționale, oficiali, oameni de cultură, membri ai corpului diplomatic acreditat în România, artiști și public larg, într-un demers comun de valorizare a multiculturalității ca resursă identitară și socială.

Manifestările au debutat cu deschiderea oficială a evenimentelor dedicate Zilei Minorităților Naționale, desfășurată în Sala „Victor Ion Popa.

Cu această ocazie au adresat mesajele lor, doamna Conf. Dr. Paulina Popoiu, manager al Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, domnul Dincer Geafer, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, domnul Koppány Bulcsú Ötvos, secretar de stat în Ministerul Culturii, domnul Petru Farago, secretar general adjunct, Secretariatul General al Guvernului, domnul Dragoș-Gabriel Zisopol – deputat al Uniunii Elene din România, domnul Ștefan Bouda – deputat al Forumului Cehilor din România, domnul Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, Excelența Sa, doamna Ambasador Marija Kapitanović, Ambasada Croației în România și doamna Zita Moldovan, actriță și creatoare de modă de etnie romă.

Prin mesajul său, domnul Dincer Geafer, subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice a subliniat importanța acordată minorităților naționale: „Ziua Minorităţilor Naţionale din România reprezintă un omagiu adus contribuției minorităților naționale la patrimoniului cultural și spiritual românesc.”

Tot cu această ocazie a fost vernisată expoziția de artă fotografică intitulată „Comunitate. Multiculturalitate. Dezvoltare”. Proiectul sprijină promovarea patrimoniului minorităților naționale și al artei fotografice contemporane, ca mijloace de exprimare a identității culturale. În cadrul proiectului au fost realizate fotografii de către artiști fotografi care au agreat să promoveze minoritățile naționale maghiară, germană, sârbă, croată, elenă, turcă, tătară, macedoneană, albaneză, italiană, ruso-lipoveană, ucraineană, romă, poloneză, evreiască, bulgară și armeană prin arta fotografică, sporind în acest mod potențialul economic al comunităților locale participante. Fotografiile realizate în cadrul proiectului au fost grupate în albumul cu același titlu Comunitate. Multiculturalitate, editat în trei volume.

De asemenea, în cadrul evenimentului a avut loc prezentarea colecției „Loly Haute Couture” a creatoarei de modă de etnie romă Zita Moldovan, o reinterpretare a culturii și tradiției rome. Această expoziție celebrează nu doar estetica modei, ci și forța solidarității și a identității. Ziua Minorităților Naționale devine astfel un prilej de dialog, respect și recunoaștere a contribuției romilor în cultura contemporană și în societate. Materialele folosite în colecție sunt imprimate cu elemente inspirate din cultura romă – simboluri, motive grafice și reinterpretări contemporane ale unor semne tradiționale. Fiecare piesă poartă o poveste și un mesaj: cultura romă este vie, valoroasă și demnă de a fi purtată cu mândrie, în spațiile publice, artistice și instituționale. Prin Loly Haute Couture, Zita îmbină tradiția cu modernitatea, activismul cu eleganța, transformând moda într-un spațiu de revendicare și afirmare identitară. Expoziția este realizată cu sprijinul REDI – Roma Entrepreneurship Development Initiative, organizație care sprijină antreprenorii romi, dezvoltarea economică durabilă și crearea de oportunități reale în comunitățile rome din Europa. Prin acest parteneriat, mesajul este clar: creativitatea romă trebuie susținută, vizibilă și respectată.

Programul artistic a fost deschis de Ansamblul folcloric KUD „Karaševska Zora”al Uniunii Croaților din România cu prezentarea costumului popular carașovean, care se distinge prin pliurile extrem de dese și apretarea intensă, care conferă țesăturii o rigiditate aparte. Fusta albă, bogat încrețită, își menține singură forma, având o ținută fermă și impunătoare. Tehnica de realizare este dificilă și migăloasă, iar costumul era purtat exclusiv la sărbători, ca expresie a disciplinei și identității comunității carașovene.

În continuare, programul a fost asigurat de ansamblurile artistice ale organizațiilor minorităților naționale: Ansamblul „Cervona Ruja”, Bistra, jud. Maramureș– Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Ansamblul „Horo”- Asociația Balgarska Radost, Băleni – Uniunea Bulgară din Banat-România, Ansamblul „Mala Pojana” din Poiana Micului – Uniunea Polonezilor din România, Ansamblul „Sveti Nikola”, Radimna – Uniunea Sârbilor din Romania, Ansamblul Can-Renkler – Uniunea Democrata a Tătarilor Turco-Musulmani din Romania, Ansamblul „Sonțe” – Asociația Macedonenilor din România, Ansamblul „Kymata” – Uniunea Elenă din România, Rareș Sandu și Ramona Volvoreanu – Asociația Italienilor din România, Ansamblul „Edelveis poesis” – Uniunea Ucrainenilor din România și Ansamblul de dans folcloric tradițional de copii „Șirinler” – Uniunea Democrată a Turcilor din România.

Foto: Bogdan Goean, Bogdan Budulac, Cristina Liberis

Sari la conținut