Minoritățile naționale din România prezente la ediția cu numărul 32 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România cu Standul Diversității Etnice

Minoritățile naționale din România prezente la ediția cu numărul 32 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România cu Standul Diversității Etnice

Organizațiile minorităților naționale din România au participat, în perioada 3–7 decembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, eveniment găzduit în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional Romexpo din București.

Diversitatea culturală a României a fost prezentată la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România din acest an, în cadrul unui stand organizat de Departamentul pentru Relații Interetnice – Guvernul României, stand dedicat minorităților naționale. Standul a reunit o varietate de titluri, traduceri, ediții bilingve și lucrări care ilustrează patrimoniul cultural al celor 12 comunități etnice care au fost reprezentate la târgul de carte.

Un spațiu al dialogului cultural

Obiectivul principal al acestui proiect a fost acela de a crea o punte între publicul larg și culturile minorităților naționale din România, prin intermediul cărților, publicațiilor și altor mijloace multimedia ale minorităților naționale din România. Vizitatorii au putut descoperi lucrări în limbi materne ale minorităților din România, precum idiș, polonă, croată, greacă, bulgară, ucraineană, italiană, macedoneană, rusă, tătară, sârbă, ruteană, volume dedicate istoriei, tradițiilor, gastronomiei și identităților comunităților etnice. Considerăm că acest stand a reprezentat mai mult decât un spațiu expozițional — a fost un spațiu al dialogului și al deschiderii către bogăția culturală a României, în care minoritățile naționale ocupă un loc important.

Lansări de carte și întâlniri cu autori

Pe durata târgului de carte, în spațiile special amenajate, au avut loc lansări de carte, întâlniri cu autori, traducători și editori, precum și prezentări ale unor proiecte culturale realizate atât de către unele organizații ale minorităților naționale cât și de către Departamentul pentru Relații Interetnice.

Cu acest prilej, Departamentul pentru Relații Interetnice a organizat și un eveniment special: lansarea volumului Holocaustul împotriva romilor – album de memorie și recunoștință, programat pentru data de 5 decembrie, ora 12:00, în spațiul pentru evenimente „Mircea Sântimbreanu” din Pavilionul B2. La eveniment au participat domnul Dincer Geafer, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, domnul Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi și domnul Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român. Volumul reunește interviuri culese de-a lungul timpului, mărturii emoționante ale supraviețuitorilor sau ale urmașilor acestora, completate de lucrări vizuale realizate de artiști romi – picturi, ilustrații și compoziții care aduc o dimensiune artistică puternică poveștilor prezentate. Totodată, albumul include poezii, selecții care reflectă sensibilitatea și creativitatea comunității rome și contribuie la conturarea unei imagini complexe și autentice.

Un punct de atracție pentru publicul larg

Standul organizat de Departamentul pentru Relații Interetnice s-a remarcat prin varietatea publicațiilor și prin atmosfera interactivă creată de evenimentele conexe. Vizitatorii au avut ocazia să răsfoiască ediții speciale, să afle mai multe despre proiectele editoriale ale comunităților etnice și să participe la evenimentele de lansare a unor publicații în cadrul târgului. Participarea minorităților naționale la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a reafirmat rolul esențial al diversității etnice în peisajul cultural românesc și a oferit un cadru relevant pentru dialog, cunoaștere și recunoaștere reciprocă, în unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale anului.

Sari la conținut