O nouă ediție a Festivalului Interetnic de Teatru la Satu Mare

După edițiile din 2016 și 2022, prestigiosul festival al teatrelor minorităților naționale se reîntoarce la Satu Mare. În perioada 14-24 noiembrie 2024 urmează să aibă loc a 11-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru organizat de Fundația Proscenium și Asociația Teatrelor Maghiare MASZIN, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Asemenea edițiilor precedente, Festivalul Interetnic de Teatru din acest an găzduiește trupele maghiare din țară, trupele germane, precum și Teatrul Evreiesc din București, dar și teatre alternative minoritare. Pe lângă reprezentațiile de teatru, programul festivalului va fi întregit cu evenimente auxiliare constând în mese rotunde și lansări de carte.

Unul dintre cele mai importante obiective ale festivalului a fost și este de a se concentra asupra unui dialog multicultural atât profesional, cât și cu publicul, aspect cu atât mai important cu cât Satu Mare este un oraș în care conviețuiesc numeroase comunități etnice. Evenimentul își propune, de asemenea, să ofere un program cultural diversificat, cu valori estetice ridicate, atât pentru populația minoritară, cât și cea majoritară.

Evenimentul de 11 zile se va desfășura în diferise locații precum Teatrul de Nord Satu Mare, sala Studio Ács Alajos, Casa Meșteșugarilor, Casa de Cultură a Sindicatelor.

AICI Program Festivalul Interetnic de Teatru 2024 Ediția a 11-a – Satu Mare

Sari la conținut