Agora Dialogului Intercultural la Festivalul “ProEtnica” Sighișoara: ”Cum poate fi păstrată identitatea națională în contextul schimbărilor demografice?” – Prelegere susținută de secretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Laczikó Enikő Katalin

Pe 26 august, în cadrul Agorei Dialogului Intercultural al Festivalului “ProEtnica” Sighișoara, secretarul de stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Laczikó Enikő Katalin, în calitate de reprezentant al instituției în Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor și în Consiliul de Transparență și Comunicare, a realizat o analiză a desfășurării și rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor 2021, derulat în 2022. Coordonatorul DRI a punctat totodată o serie de provocări și probleme de soluționat pentru perioada următoare în domeniul protecției drepturilor minorităților naționale. Acest eveniment a fost inițiat de către organizatorii Festivalului “ProEtnica” Sighișoara cu titlul ”Cum poate fi păstrată identitatea națională în contextul schimbărilor demografice?” și a fost moderat de Koreck Mária, președinte al Asociației ”Divers”.

Mai jos redăm varianta integrală, editată a prelegerii.

”Aș dori să adresez felicitări organizatorilor pentru tema aleasă, fiindcă în fiecare an introduc câte un subiect care ar trebui să conteze atât pentru minorități, cât și pentru majoritate. Îmi pare rău – și trebuie să încep cu exprimarea acestui regret – că în afară de comunitatea tătară și cea romă, cărora le mulțumesc pentru prezență, nu avem și alți reprezentanți care să participe la aceste discuții.

Organizatorii Festivalului ”ProEtnica” au în fiecare an teme gândite care sunt extrem de importante pentru minorități și care abordează din diferite puncte de vedere relațiile interetnice, dar și prezentul și viitorul acestor minorități în România.

Ce înseamnă drepturile cetățenilor aparținând minorităților naționale?

Am fost invitată aici să vă vorbesc despre cum impactează sau ce impact poate avea recensământul desfășurat recent în România asupra drepturilor minorităților naționale. Voi începe cu o scurtă introducere a ce înseamnă ”drepturile minorităților naționale”, fiindcă adesea se confundă și se creează, voit sau involuntar, o percepție greșită asupra acestor drepturi în România.

Drepturile cetățenilor aparținând minorităților naționale se adoptă pentru a stabili un fel de egalitate, un fel de echitate între cetățenii unui stat. Nu sunt drepturi adoptate și gândite pentru a face o discriminare pozitivă a celor cărora li se adresează, ci pur și simplu doresc să aducă la același nivel diferiți indivizi cu caracteristici socio-culturale diferite, iar fără aceste drepturi nu ar exista această echitate și egalitate între noi. Și dacă suntem o societate democratică, atunci ne dorim ca fiecare cetățean să aibă aceeași posibilități și oportunități în viață și să-și poată dezvolta identitatea proprie așa cum își dorește. Măsurile care se aprobă de fiecare stat în parte pentru asta se aprobă, nu înseamnă discriminare pozitivă, nu sunt ”extra rights” cum se mai spune în diferite zone ale polemicii, ci sunt pur și simplu niște drepturi fundamentale ale omului.

Implicarea Departamentului pentru Relații Interetnice în organizarea recensământului

În ceea ce privește recensământul, aș vrea să vă prezint – împărțit pe trei paliere – ce am făcut noi sau cum am văzut noi tot acest proces: ce s-a petrecut în trecut, în ultimii ani, până în momentul desfășurării recensământului, ce se întâmplă acum, în prezent, și ce credem noi că ar trebui să se întâmple cu drepturile minorităților naționale. Cred că la discuția de ieri din Agora Dialogului Intercultural am intrat deja un pic în subiect, iar alaltăieri colegul meu, subsecretarul de stat Dincer Geafer a și menționat anumite chestiuni legate de implicarea noastră.

Departamentul a fost implicat în elaborarea cadrului legislativ al recensământului încă din 2018. Această implicare a fost cumva ciudată pentru că, deși existau anumite reglementări în favoarea minorităților naționale în recensământul din 2011, acestea în 2018 dispăruseră total. A trebuit practic să reluăm totul de la zero, cu implicarea anumitor actori participanți la elaborarea cadrului legislativ pentru recensământ, toată această discuție pe minoritățile naționale, pe utilizarea limbilor minoritare în cadrul recensământului, pe faptul că minoritățile naționale ar putea  trimite observatori pentru a urmări modul în care sunt recenzate persoanele. Am avut, încă din 2018, o serie de propuneri și discuții pentru acest cadru, iar în 2020, prin ordonanță de urgență s-a aprobat modul de organizare și desfășurare a recensământului. Anumite lucruri au fost preluate, dar multe altele nu. Menționez acest lucru pentru că oricât de normal ar părea, iar din discuții reiese că suntem un model din punct de vedere legislativ, a fost nevoie de multă  implicare tehnică din partea noastră, iar fără implicarea politică a anumitor minorități și existența unor contexte politice care au permis introducerea drepturilor minorităților în cadrul pentru recensământ, acesta nu s-ar fi realizat. Deci practic normalitatea despre care vorbim și faptul că există legislație nu ar fi existat fără un efort imens din partea multora ca să se introducă în organizarea recensământului acele reglementări ce vizează minoritățile.

Odată ce acestea au fost introduse, am început să ne confruntăm cu anumite piedici în implementarea lor, spre exemplu traducerea chestionarelor. Ieri sau alaltăieri am discutat alături de dumneavoastră despre acea platformă a Băncii Mondiale, făcută pentru lumea a treia, și care spre norocul nostru permitea traducerea în mai multe limbi a chestionarului. Într-un an și jumătate, cu toată legislația aprobată, deci cu o reglementare foarte clară, ajungeam să fie traduse acele chestionare în 16 limbi ale minorităților naționale.

Probleme și sesizări, promovare și oferirea de informații

Sunt foarte multe aspecte care au ținut cumva pe loc derularea recensământului, în primul rând a fost amânat pe 2022, au fost multe discuții pe pandemie, pe urmă au fost și alte criterii. Practic noi nu înaintam cu toată legislația făcută, nu înaintam în aplicarea tuturor acelor măsuri pe care le introdusesem în lege. Din fericire, într-un fel sau altul, unele lucruri chiar s-au rezolvat până la final, dar au fost multe probleme, multe sesizări care nu au fost soluționate. Vă spun și un exemplu, noi ne-am propus încă de la început să facem o campanie intensă de promovare a recensământului, însă această campanie intensă nu s-a rezumat doar la a îndemna cetățenii care aparțin minorităților naționale să participe spre exemplu la autorecenzare sau să permită recenzorilor să le intre în case și să fie recenzați, ci, pentru că nu primeam răspunsuri la respectivele sesizări, a trebuit, din când în când, să formulăm noi, ca și Departament al Relațiilor Interetnice, răspunsuri la detalii tehnice în anumite probleme pe care le întâmpinam spre exemplu la folosirea acelui site pentru autorecenzare sau autorecenzare asistată. Astfel, am încercat să venim în ajutorul cetățenilor, și nu doar a minorităților naționale, ci la modul general.

Pe lângă faptul că am încercat să comunicăm în toate limbile minorităților naționale cu câte un îndemn să participe, să conștientizeze în cadrul comunității importanța participării la acest recensământ, am discutat în cadrul unor interviuri și cu câte un reprezentant al fiecărei minorități ca îndemnul de participare să vină și din interior către comunitatea respectivă.

Ce ne spun rezultatele recensământului?

S-a derulat recensământul, avem deja și datele, iar prin acestea voi veni un pic și în prezent să vedem ce se întâmplă acum. Au fost publicate recent datele finale pe localități, cu privire la minorități, la etnie și multe alte categorii. În momentul actual, prin modul în care au fost publicate aceste date, suntem în imposibilitatea de a calcula procentul fiecărei minorități în parte. Pentru acesta există un singur motiv statistic: în localitățile în care persoanele care aparțin unei minorități naționale sunt 3 la număr sau sub 3 persoane acestea intră la ”date indisponibile”. Ei bine, din punct de vedere matematic, pentru că avem legislația care ne spune că acest procent se poate calcula doar din răspunsurile valid formulate, noi nu avem numărul de răspunsuri valid formulate. Deci practic suntem în imposibilitatea de a calcula procentul cerut de legislația în vigoare, spre exemplu în cazul drepturilor lingvistice. Mai precis: nu știm care este procentul exact al unei minorități naționale într-o unitate administrativ-teritorială astfel încât să știm dacă este sub 20 la sută sau este așa, un pic peste 20 la sută care face o mare diferență în aplicarea legislației în domeniul drepturilor lingvistice.

Date finale la care trebuie să ne raportăm

Discuțiile pe această temă sunt inexistente, cu excepția minorității ucrainene, respectiv celei rome și maghiare, nu am văzut discuții în spațiul public despre rezultatele recensământului. Practic toată lumea își manifestă cumva regretul că datele nu sunt așa cum ni le-am dorit, și asta din foarte multe motive tehnice pe care le-am prezentat ieri, printre care și lipsa încrederii oamenilor în autorități, dar sunt și alte motive pentru care nu a participat lumea la acest recensământ sau nu și-a declarat datele corespunzător. Cu toate acestea, datele sunt cele care sunt. Și sunt definitive, nu le mai schimbăm. Iar în România, unele drepturi sunt legate de acest număr. Nu avem altă variantă, nu avem un număr alternativ care să ne ajute să implementăm aceste drepturi. O parte din aceste drepturi trebuie să aibă la bază un număr din acest recensământ cel mai recent.

Perspectivele aplicării drepturilor lingvistice

În același timp, avem un articol foarte ”util” în Codul administrativ care ne spune că anumite drepturi lingvistice pot fi utilizate și vor fi utilizate până la noile date ale recensământului. Acum ele sunt finale, motiv pentru care localitățile unde a scăzut numărul populației minoritare sub 20%, nu mai trebuie respectate, nu se mai aplică acele drepturi. În această situație ne aflăm în momentul actual.

Noi elaborăm acum anumite propuneri de politică publică pentru a schimba acest lucru, dar – așa cum am menționat – în contextul în care, în 2011, aveam reglementate dezideratele minorităților în tot procesul recensământului, a trebuit să reluăm totul. Așa e, mai reluăm din când în când și asta poate părea o normalitate în România, dar dacă nu reluăm, ele pur și simplu sunt uitate sau negate sau abordate cum că ”se poate și fără, nu este nicio problemă”.

Drepturile obținute trebuie exercitate

Pe de altă parte, aici survine și complicitatea noastră, a minorităților naționale. Neexercitarea unor drepturi deja dobândite duce la un moment dat exact la ce se dorește: să existe niște drepturi, să fie acolo, ca legislativ să fim, într-adevăr, un model, fiindcă noi avem un sistem foarte complex de protecție a minorităților naționale, iar pe partea de implementare să fie ”doar niște legi”. Pentru că așa mi s-a explicat și la traducerea chestionarelor în limbile minorităților, cum că n-ar fi prima lege care nu se respectă în România, dacă aceste chestionare nu se traduc. Avem atâtea legi în România care, din păcate, nu se respectă, printre care și multe care reglementează drepturile minorităților naționale. Nu contează doar să le avem, ci trebuie să le exercităm, iar asta depinde foarte mult de noi.

Drepturi aliniate la nevoi și necesități

Ce ne dorim pe viitor? Noi mereu am crezut și credem că sistemul de protecție al minorităților naționale, drepturile noastre trebuie să fie într-o continuă evoluție. Nu doar demografic se schimbă comunitățile, ci și din foarte multe alte puncte de vedere. Un drept trebuie asociat cu nevoile, fiindcă echitatea și egalitatea sunt cele pe care ni le dorim, iar aici putem ajunge doar dacă, într-adevăr, ne cunoaștem foarte bine comunitățile și nevoile lor, și să adaptăm măsurile la nevoi, altfel sunt inutile. La noi acest lucru este privit ca ceva foarte rigid, ceea ce am reglementat în 2000 sau 1998 este valid și acum. Ei bine, în foarte multe dintre cazurile pe care le întâmpinăm nu le putem implementa așa cum ni le dorim, fiindcă acea comunitate s-a schimbat și are alte nevoi, deci totul trebuie adaptat constant la nevoile noastre.

Scăderi drastice și gestionarea lor

Revenind la date – și am aici rezultatele recensământului –, în afară de trei comunități, cea albaneză, italiană și ruteană, toate celelalte au înregistrat scădere, și sunt scăderi destul de mari. Să vă spun și exemple: la comunitatea elenă avem o scădere de 43% față de recensământul de acum 10 ani. Dar așa cum apare pe scena Festivalului ”ProEtnica”, cea mai mare comunitate minoritară din România este cea greacă. Investiția în promovarea tradițiilor și a anumitor calități ale comunității este impresionantă din partea comunității elene.

Dar să revenim: comunitatea germană a scăzut cu 36%, iar cea cehă la fel. Și să nu vă gândiți că aceste comunități sunt foarte numeroase. O scădere de acest nivel reduce foarte, foarte mult perspectivele unei comunități, chiar și simbolic este o provocare imensă. Să-ți vezi propria comunitate cu o astfel de scădere este ceva foarte greu de gestionat. Pe de altă parte, intervin și tot felul de discuții de genul ”de ce avem la 843 de persoane un reprezentant în parlament și avem același număr de reprezentanți și la comunitatea romă de aproape de 600 de mii de persoane?” Intervin aceste discuții, evident din partea celor care contestă acest sistem în care este reglementat participarea minorităților la viața publică și care nu ne ajută deloc.

Am discutat ieri și despre acest sistem de participare care, așa cum ne arată și exemplul comunității tătare, este destul de șubred. Este un castel de cărți la care cumva datele recensământului nu vin să ne ajute. Așa cum a menționat și colegul meu, subsecretarul de stat Thomas Șindilariu, ar trebui să cerem și evidențele de la biserici și să găsim soluții alternative care să ne ajute să ne formulăm politicile publice și care să nu fie dependente neapărat de acest număr statistic.

Dreptul la sănătate și viață nu este un moft

Avem situația unor praguri alternative spre exemplu în sănătate. Pandemia Covid-19 ne-a indicat că accesul la informații despre sănătatea și viața proprie în limbile minorităților naționale este esențială, nu e un simplu moft. Ei bine, dacă vă spun că din 2017 avem o reglementare care spune că, dacă într-o unitate administrativ-teritorială o minoritate are peste 5000 de locuitori cei care oferă serviciile de sănătate publică trebuie să aibă și cunoscători ai limbii materne aferente, probabil vă veți mira, fiindcă nu se aplică. Și sunt foarte multe astfel de UAT-uri în care comunitatea minoritară este de peste 5000 de oameni. Deci vorbim de  chestiuni primordiale, un drept fundamental al omului, dreptul la sănătate și la viață, și totuși nu există un serviciu care să ofere acest lucru. Și poate că vi se va părea prea dur, dar aici vine și complicitatea noastră, a minorităților naționale. Dacă nu ne cerem drepturile și nu cerem ca acestea să fie respectate, dacă nu urmărim modul în care ele sunt sau nu sunt respectate, devenim cumva complici la bagatelizarea acestor drepturi. Ele rămân acolo, nu le va lua nimeni, fiindcă și Constituția interzice restrângerea acestor drepturi, dar vor deveni un model legislativ pentru toată lumea, dar care în practică nu sunt aplicate, nu sunt implementate.

Sursa fotografiei: DRI

Sari la conținut