Ziua Minorităților Naționale: De unde să reîncepem promovarea acceptării diversității?

Discursul Secretarului de stat Laczikó Enikő Katalin, rostit în cadrul evenimentului organizat de Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” din București, la 18 decembrie 2021, Ziua Minorităților Naționale în România

Stimați invitați, stimați organizatori și participanți,
excelențele voastre!

Este deja un loc comun faptul că pandemia ne-a schimbat viața în ultimii doi ani și aici, de obicei, ne referim la o serie de neplăceri cotidiene cum ar fi purtarea măștii, izolarea, eforturile de a ne igieniza mediul nostru înconjurător, chiar și în exces uneori. Vorbim deseori și de implicările administrative, chiar psihologice sau de organizare ale vieții noastre și încă nu suntem în măsură – aș zice – să evaluăm la modul cel mai concret și cel mai serios, cum s-a modificat sau distorsionat percepția noastră asupra ”celuilalt”, celui din afara mea, diferit de mine în mai toate aspectele vieții.

Nu este o valență lipsită de interes pentru cei care activează în domeniul promovării diversității de orice fel, al toleranței și al acceptării indivizilor sau al grupurilor de indivizi. Nu aș dori să fiu pesimistă, dar ceea ce am experimentat noi, la nivelul Departamentului pentru Relații Interetnice, în acești aproape doi ani, marcați de pandemie, prin activitățile noastre de monitorizare a drepturilor, dar și prin experiența noastră proprie de zi cu zi, nu este un fenomen tocmai îmbucurător.

În spațiul public, societate românească izolată și îndepărtată treptat, treptat de ideea ”celuilalt” – perceput în perioada amintită în primul rând ca sursă de pericol sanitar – se manifestă din ce în ce mai agresiv și mai conflictual ceea ce nu priește acceptării diversității, în genere.

Drept consecință, cu prilejul Zilei Minorităților Naționale, dar și în zilele noastre obișnuite de muncă, trebuie să ne întrebăm dacă ceea ce am conceput și realizat până acum trebuie continuat sau este nevoie de o cu totul altă abordare, de alte mijloace și alt tip de comunicare ca cel de până acum.

Percep această interogare și autointerogare ca un aspect esențial pentru anii următori, iar răspunsurile trebuie căutate împreună. Trebuie să reinstituim convingerea că soluțiile la astfel de probleme pot fi căutate și găsite doar în colectiv și nu individual. Întrebările pot fi formulate în nume personal și ca rezultate ale unui proces de gândire individual, însă răspunsurile nu pot fi individuale, fiindcă vor reflecta doar percepția unei singure persoane, ceea ce nu este nici reprezentativ, nici eficient și nici de dorit.

Departamentul pentru Relații Interetnice a desfășurat în acești doi ani o serie de evenimente care au implicat foarte mulți oameni: am încheiat parteneriate în domeniul culturii pentru a realiza un Muzeu Virtual al Turcilor și Tătarilor sau pentru a menține, chiar și în online, o inițiativă foarte dragă cum este Tabăra interetnică de artă plastică. Am întrebat specialiști despre limbile lor materne, despre pronunția numelor proprii minoritare, le-am cerut părerea despre ideea de toleranță și le-am solicitat să adere la o campanie împotriva discursului incitator la ură, am intervievat 20 de conducători de instituții de artă teatrală a minorităților și le-am cerut să ne prezinte: cum au supraviețuit celei mai izolate perioade a pandemiei. Am căutat să implicăm cât mai mulți oameni în promovarea ideii de diversitate și ne-am dorit ca diversitatea etnică și de gândire să fie prezente ad literam și în cadrul proiectelor noastre.

Dorim să păstrăm acest caracter al proiectelor noastre și în continuare, însă în privința comunicării cu societatea, în sens mai larg, dorim să ne bazăm și mai mult pe o abordare centrată pe valori certe și pe o tonalitate pozitivă care nu neglijează situațiile conflictuale, ci dorește mai degrabă să ofere exemple pozitive în toate domeniile vieții sociale.

Dar, cum am menționat anterior, suntem foarte deschiși la o analiză responsabilă a acestei perioade dificile în sensul necesităților care se prefigurează. Poate că ar trebui s-o luăm de la capăt, de la un simbolic punct zero și să începem să predăm Alfabetul Acceptării Diversității, fără a presupune că tot ce noi considerăm de la sine înțeles chiar așa și este în societatea noastră…

Aș dori să dedic, deci, discursul meu acestui demers prolific al căutării de soluții de viitor, la care vă invit și pe dumneavoastră să participați, chiar să ne oferiți idei sau feedback, propuneri de parteneriat. Fiindcă doar printr-un efort comun putem avea un succes durabil, pe care s-ar putea să nici nu-l putem cuantifica decât mult mai târziu, peste decenii, prin observarea atentă a tinerilor societății noastre.

Dacă ei vor percepe diversitatea și ideea ”celuilalt” ca pe niște bogății care merită sărbătorite în fiecare zi, nu doar de 18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale în România, înseamnă că ne-am îndeplinit cu succes obiectivele. Până atunci, însă, avem de străbătut o cale lungă… împreună, sper eu.

Vă mulțumesc pentru atenție!