RADU ION: ”Pe bunicul meu nu l-au mai lăsat să lucreze în aur. Tinerilor le-aș arăta în atelier meșteșugul învățat de la înaintași”

Radu Ion este cunoscut sub numele de Nevers și este argintar din București. Practică un meșteșug tradițional rom și crede că este de datoria lui ”să-l dea mai departe”. Într-un dialog centrat pe practicarea argintăriei, ne-a divulgat și modul în care s-ar putea trezi interesul tinerilor pentru însușirea acestei meserii. Interviul, realizat în cadrul unui proiect derulat în parteneriat de Departamentul pentru Relații Interetnice și Agenția Națională pentru Romi, face parte din dialogurile despre patrimoniul cultural rom prin care marcăm 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor.

Cum se însușește meseria de argintar de la predecesori? A fost ușor de învățat în limba maternă, limba romani?

În limba romani, vă dați seama, dacă e limba maternă, e ușor de învățat. Mai mult se bazează pe vizualizare. Dacă de mic ești tot timpul lângă părintele care lucrează, îți mai spune câte o informație la momentul potrivit și atunci reții. Practica pe care o vezi, prin îndemânare, o și înveți. Ca toate meseriile pe care le vezi de mic copil, le deprinzi ușor, la un moment dat chiar te atașezi de îndeletnicirea respectivă, pentru că face parte din identitatea ta. Pe urmă mai ești și dator, în sensul că trebuie să-l dai mai departe, este ca o moștenire primită pe care trebuie s-o lași celor mai tineri.

Există cutume și metode ale prelucrării argintului sau aurului care trebuie aplicate întocmai sau există și o doză de libertate în creația de bijuterii?

Sunt și cutume, dar există și libertate pentru că, exact ca în orice altă activitate, mai scârțâie dacă faci totul la fel, și atunci trebuie să vii cu ceva nou. Mai vezi și ce e pe piață, mai faci o schimbare, îmbini elementele mai vechi cu cele puțin mai noi, le combini pe toate acestea și iese ceva nou. Trebuie și aici o doză de creativitate.

În ceea ce privește cutumele, spre exemplu, nu poți să bați argintul pe nicovală la nu știu câte grade, decât ținând cont de procedură. Deci poți să vii cu metode noi, dar cele de bază trebuie păstrate.

Bijuteriile de argint, spre exemplu, nu ies din modă, sunt purtate din cele mai vechi timpuri indiferent de etnie. Dar care ar fi modalitățile specifice de manufacturare a bijuteriilor, proprii culturii rome a argintăriei?

Sunt multe obiecte în cazul cărora noi mergem pe simbolistică. Avem soarele, pe care îl folosim într-o anumită formă, mai avem și tot felul de forme animale – eu, spre exemplu, folosesc și cămila, dar mai mult în gravură. Aceste forme nu le vezi nicăieri folosite așa cum le folosim noi. Mai utilizăm și anumite forme de lovituri cu ciocanul, folosim des și modele de frunză, ne inspirăm mult din natură.

Lucrați atât în argint, cât și în aur, cupru sau alamă. Indică aceste materii prime uzul din viața de zi cu zi și forma în care vor fi prelucrate sau acestea sunt decise chiar de meșteșugar, aflându-se la latitudinea lui?

Bunicul meu lucra foarte mult în aur, pe urmă nu l-a mai lăsat statul, tata deloc nu mai avea voie, deci lucra mai mult cu argint. Eu am și diplomă de bijutier, am făcut și școală și lucrez mai mult pe comenzi, nu lucrez cu materialul meu, doar cu materialul clientului. Ce îmi aduce, cu aia lucrez în materie de metale prețioase. Cuprul și alama, acestea sunt materiale la modă acum.

Însușirea meseriei presupune și învățarea unui tip de gândire, propriu culturii respective. Ce detalii ar trebui să știm despre statutul argintarului în sânul comunității rome?

În sânul comunității rome, dar și în societate, argintarul are o stimă de sine, are un anumit statut social diferit de cei de alte meserii. Având o meserie apreciată și fiind creativ, e mulțumit de statutul social pe care îl are.

La bunicul meu, spre exemplu, apelau chiar și cei de la biserică, făcea candelabre pentru lumânări. El era trecut în documentele de la Ciorani, Prahova, ca alămar. Pe urmă veneau la el și cei de la primărie să le facă diferite obiecte.

Ce ne puteți spune despre transmiterea acestui meșteșug către generațiile tinere? Există interes pentru practicarea meseriei de argintar sau ar fi necesară o promovare mai accentuată a ei pentru ca ea să se poată păstra și pe viitor?

Ar exista interes. Bunicul, dar și tatăl meu se bazau mai mult pe clientela din mediul rural. Noi, cei din generația mea, ar trebui să investim mai mult în ateliere, acolo unde se nasc tainele acestei meserii, iar de acolo se poate trece, eventual, și pe stradă.

Tinerii ar trebui invitați în ateliere pentru a le arăta meseria acolo și de a le face dovada că există și progres economic de pe urma acestei meserii. Atunci, cu siguranță, ar prelua această meserie cu drag. Dar asta depinde și de autoritățile locale, fiindcă ar fi nevoie și de spații pentru a fi puse la dispoziție.

Trebuie lucrat la asta că se pot găsi diferite soluții pentru a convinge tinerii să practice și să ducă mai departe această meserie. Tot timpul, chiar și în această meserie, a fost nevoie de câte o schimbare, așa că și noi trebuie să venim acum cu o schimbare.

fotografiilor: Facebook/Mesteshukar ButiQ – MBQ