Proiect important al DRI, la cea de-a 7-a ediție: Vizită de documentare și schimb de experiență (în acest an în județele Suceava și Botoșani)
Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) organizează programul Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Vizită de documentare și schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din Regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală, în județele Suceava și Botoșani, în perioada 4 – 9 octombrie 2021.
Programul, aflat la cea de-a șaptea ediție, este organizat sub auspiciile Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), aprobată în 2011 şi pusă în aplicare pe mai multe arii de 14 ţări din bazinul dunărean. Strategia îşi propune, pe o perioadă de cel puţin 10 ani, să aducă răspunsuri comune unor provocări comune, să creeze sinergii şi o bună coordonare între politicile şi iniţiativele statelor dunărene, astfel încât Dunărea să devină o importantă arteră de dezvoltare a Europei. Edițiile precedente s-au desfășurat în 2014 în nordul judeţului Tulcea, în 2015 în judeţele Alba şi Bihor, a în 2016 în județele Dolj, Mehedinți și Caraș-Severin, în 2017 județele Harghita și Covasna, 2018 pe un traseu care a cuprins bisericile fortificate din județele Brașov și Sibiu, 2019 sudul Dobrogei și județele Timiș și Arad din Banat.
- Armeni_Hagigadar
- Armeni_Zamca
- Lipoveni_1
- Lipoveni_2
- Lipoveni_3
Iniţiativa DRI se înscrie în Aria 3 – „Cultură, turism şi contacte directe între oameni” a SUERD, constituind unul din paşii pentru realizarea unei „Cărţi albastre a identităţii culturale a Dunării”, la care sperăm să contribuie ulterior şi alte regiuni ale României, precum şi toate statele participante. Programul îşi propune să aducă o contribuţie la crearea Cărţii albastre, prin realizarea unui inventar al patrimoniului multicultural al României, anul acesta continuând cu patrimoniul cultural al minorităților naționale din nord-estul țării.
Intenţia noastră este de a oferi participanților un mozaic al patrimoniului cultural-material şi imaterial al grupurilor etnice şi implicit al zonelor multietnice din România.
Ne dorim ca acesta să fie încă un pas în domeniul vast al promovării patrimoniului, să facilităm dialogul între limbi şi culturi în tot spaţiul dunărean prin cunoaşterea acestor valori. Intenţionăm să combinăm mai multe activităţi: vizită de documentare, cercetare, schimb de informaţii, crearea unei baze de date, a unui portofoliu de produse mass media despre regiunea Dunării.
Programul vizitei din acest an integrează patrimoniul cultural al minorităților naționale în peisajul bogatului patrimoniu cultural al Bucovinei și cuprinde:
Ziua 1 4 octombrie
Suceava – patrimoniul cultural al comunității armene
- Vizitarea mănăstirii Hagigadar
- Vizitarea Complexului Medieval Zamca
Ziua 2, 5 octombrie
Botoșani – patrimoniul cultural ale comunității rușilor lipoveni
- Vizitarea bisericii rușilor lipoveni cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, monument istoric
- Vizitarea Centrului Cultural al rușilor lipoveni ”Corneliu Finașcu”, care include și primul muzeul al comunității introdus în circuitul obiectivelor turistice
- Tur al cartierului lipovenesc și prezentarea istorică a acestuia
- Vizitarea cimitirului rușilor lipoveni din Botoșani
- Întâlnire cu reprezentanții comunității și discuții: Ovidiu Ivanov președinte C.R.L. Botoșani, Vladimir Condratov, preot paroh, Daniel Elisei, profesor limba rusă, Livia Ivanov, coautor al Monografiei rușilor lipoveni din Botoșani, Olga Zakoliukina, referent cultural al C.R.L. Botoșani
Ziua 3, 6 octombrie
Paltinu – Ciumârna – Brodina – patrimoniul cultural ale comunității ucrainiene
- Vizitarea Muzeului de la Școala Gimnazială Paltinu
- Vizită la badea Costan în Ciumârna
- Vizitarea colecției etnografice Torac de la Brodina
- Întâlnire cu reprezentanții comuntății ucrainiene
Ziua 4, 7 octombrie
Cacica – Solonețu Nou – patrimoniul cultural ale comunității poloneze
- Întâlnire cu reprezentanții comunității poloneze
- Vizitarea Minei Cacica, a Basilicii Minor cu Grota din spatele bisericii romano-catolice
- Vizitarea bisericii romano-catolice cu hramul ”Coborârea Duhului Sfânt” la Solonețu Nou
Suceava – patrimoniul cultural al comunității evreiești
- Vizitarea sigagogii GAH
Ziua 5 8 octombrie
Suceava – Ipotești – Voroneț – patrimoniul cultural al germanilor – patrimoniul cultural al minorităților naționale în peisajul patrimoniului cultural al Bucovinei
- Întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor Suceava
- Vizitarea Muzeului Ouălor Încondeiate; gimnaziul din Vatra Moldoviție
- Vizitarea Casei Memoriale Mihai Eminescu din Ipotești
- Vizitarea mănăstirii Voroneț
- Vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei
Sursa fotografiilor: Departamentul pentru Relații Interetnice










